Prevenția cancerului colorectal prin screeningul populațiilor vulnerabile
OBIECTIVELE PROIECTULUI
Obiectivul general al proiectului
Creșterea accesului echitabil și în timp util la servicii medicale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal pentru persoane vulnerabile sau defavorizate socio-economic din regiunea de Nord-Est, prin implementarea unui program regional integrat de screening populațional de calitate, sustenabil și sigur.
Scopul proiectului
Derularea unui program regional coordonat de screening pentru cancer colorectal destinat grupurilor vulnerabile (inclusiv persoane neasigurate, beneficiari de venit minim de incluziune, persoane cu dizabilități, din comunități marginalizate etc.), în regiunea Nord-Est, prin: informare și mobilizare activă a grupului țintă, testare efectivă prin metode validate (inclusiv test FIT și colonoscopie, unde e cazul), acompaniere și suport logistic (transport, consiliere etc.), dotare și funcționare a centrului regional IRO IASI implicat în prevenție, colaborare interinstituțională între IRO Iași (coordonator), UMF Iași (suport științific, mobilizare și suport comunitar) și Asociația IRO (mobilizare și suport comunitar).
Obiective specifice ale proiectului:
-
OS1. Informarea, consilierea și mobilizarea unui număr de cel puțin 31.568 persoane aparținând grupurilor vulnerabile sau defavorizate socio-economic din regiunea Nord-Est, cu vârsta între 50- 74 de ani, în vederea participării la programul de screening pentru cancer colorectal, prin derularea de campanii integrate de comunicare, educație pentru sănătate și consiliere individualizată pe o perioada de 48 de luni de la demararea proiectului, respectiv a unui numar de 4100 persoane intr-un termen de maxim 12 luni de la demararea proiectului;
-
OS2. Asigurarea accesului efectiv la servicii medicale de testare în screening pentru cel puțin 25.255 de persoane din grupul țintă, prin furnizarea testelor de hemoragii oculte în materii fecale (FIT), în conformitate cu metodologia programului de screening și standardele naționale/europene de calitate, pe o perioada de 48 de luni de la demararea proiectului, respectiv a unui numar de 3250 persoane intr-un termen de maxim 12 luni de la demararea proiectului;
-
OS3. Identificarea și direcționarea către investigații de specialitate (colonoscopie) a cel puțin 1263 persoane din regiunea NE în vederea diagnosticării precoce și inițierii măsurilor de tratament/prevenție, pe o perioadă de 48 de luni de la demararea proiectului;
-
OS4. Asigurarea serviciilor de sprijin logistic și social (transport, acompaniere, consiliere, traducere etc.) pentru persoanele din grupurile vulnerabile care participă la activitățile de screening, pentru a elimina barierele în accesarea serviciilor medicale, pe o perioada de 48 de luni de la demararea proiectului;
-
OS5. Dezvoltarea și consolidarea capacității centrului de prevenție IRO IASI, a cancerului colorectal din regiunea Nord-Est, prin dotarea cu echipamente și resurse necesare, asigurând funcționalitatea acestora pe durata implementării proiectului;
-
OS6. Implicarea resursei umane formate și colaborarea interinstituțională între IRO Iași, UMF Iași și Asociația IRO, pentru asigurarea calității serviciilor furnizate și sustenabilitatea rezultatelor proiectului, pe o perioada de 48 de luni de la demararea proiectului.
Conținutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.